Când Cătălina Fuică era în clasa a VII-a, schimbările din familie au dus-o într-o casă de copii. Astăzi, experiențele de atunci o ajută să înțeleagă mai bine adolescenții care ajung la întâlnirile de pregătire pentru Evaluarea Națională. Împreună cu soțul ei, Vlad, le oferă sprijin la română și matematică, dar și răbdare, încurajare și un adult care revine duminica următoare.
Nici Cătălina, nici Vlad nu au pregătire de profesori. Au început ca voluntari la Asociația Ajungem Mari după ce au văzut un anunț online, iar în timp au devenit coordonatorii programului de meditații. Pentru adolescenții vulnerabili, o ecuație rezolvată sau o discuție despre liceu poate conta; la fel de mult poate conta să nu fie judecați când spun „nu știu”.
Pe scurt
- 💛 Cătălina a ajuns într-o casă de copii în gimnaziu și își recunoaște, cu delicatețe, unele trăiri în poveștile adolescenților.
- 📚 Ea și Vlad oferă meditații de română și matematică, în grupuri mici, adaptate nivelului fiecărui elev.
- 🎯 Întâlnirile înseamnă și încredere, orientare școlară, conversații și activități în afara lecțiilor.
- 🤝 În 2026, Asociația Ajungem Mari a anunțat o campanie de recrutare pentru 1.000 de voluntari, care să sprijine peste 3.500 de copii și tineri.
Cătălina și Vlad Fuică: de la un anunț de voluntariat la sprijin constant
În toamna lui 2024, Vlad a întâlnit pe rețelele sociale un anunț despre voluntariatul la Ajungem Mari. Își dorea de ceva vreme să se implice în comunitate, deși activitatea sa profesională, în producție video, nu îl pregătise pentru orele de matematică de gimnaziu. Cătălina s-a alăturat inițiativei: studiase managementul, lucra în domeniul manichiurii artistice și îndrăgise limba română încă din liceu.
La început, cei doi au avut de reîmprospătat materia și de găsit feluri clare de a o explica. Trainingul și sprijinul asociației i-au ajutat să intre în rol, însă întâlnirile cu adolescenții le-au arătat că nu există o singură metodă potrivită pentru toți. Un elev poate avea nevoie să refacă noțiuni de bază, altul să exerseze pentru examen, iar un al treilea să capete curajul de a pune întrebări.
După ce au lucrat cu mai multe generații, Cătălina și Vlad au ajuns să coordoneze programul de meditații. Duminicile lor nu sunt ore rigide: se lucrează în grupuri mici, se pun întrebări și se fac uneori glume. Așa se construiește treptat o relație în care învățarea nu este singurul lucru care contează.
O copilărie dificilă care a devenit punte de înțelegere
Cătălina s-a născut la Bârlad, într-o familie cu patru copii. După ce părinții și-au pierdut locurile de muncă, situația de acasă s-a înrăutățit, iar violența tatălui a făcut ca viața de familie să nu mai fie sigură. Când era în clasa a VII-a, mama a decis ca ea și doi dintre frați să ajungă într-o casă de copii.
Amintirile Cătălinei despre perioada petrecută acolo sunt nuanțate. Își amintește că locuia în căsuțe mici, împreună cu puțini copii în cameră, și că supraveghetoarele erau atente la nevoile lor. În același timp, schimbările din familie și responsabilitățile primite mai târziu au făcut ca drumul ei să nu fie simplu sau previzibil.
La 14 ani, cu sprijinul mamei, a plecat la Iași și a urmat un liceu unde a avut rezultate bune. Apoi s-a mutat la Mangalia, unde a început o altă școală și a ajuns să aibă grijă de frații mai mici. Era elevă, soră și, în multe privințe, un adult de sprijin pentru copii. Mai târziu a urmat studii universitare în management și un master în administrarea afacerilor.
Experiența ei nu devine o măsură pentru parcursul altora. Cătălina știe că frații crescuți în aceeași familie au ales drumuri diferite, iar asemănarea dintre două povești nu înseamnă că oamenii vor lua aceleași decizii. Copilăria dificilă îi oferă un punct de apropiere, nu o rețetă pentru viața fiecărui adolescent.
Meditațiile pentru adolescenți vulnerabili nu se opresc la exerciții
Adolescenții au, de regulă, câte două ore de română și două de matematică, în grupuri organizate după nivelul de pregătire. Unii recuperează noțiuni elementare, în timp ce alții se concentrează asupra subiectelor de examen sau asupra alegerii liceului. Diferențele dintre ei cer răbdare: același exercițiu poate fi o recapitulare pentru un elev și o primă întâlnire cu o idee pentru altul.
Vlad povestește că o parte din timpul întâlnirilor este ocupată de glume și conversații. Doi băieți au încercat să-l întreacă la șah timp de săptămâni, iar jocul a devenit un prilej firesc de apropiere. Încrederea nu apare întotdeauna în timp ce se rezolvă o problemă la tablă; uneori se leagă când adolescentul vede că adultul se bucură să petreacă timp cu el.
Un exemplu care i-a rămas lui Vlad în minte este al unei fete care refuza să lucreze și despre care alți adulți ajunseseră să creadă că nu poate rezolva exerciții. După patru sau cinci întâlniri, a început să încerce, iar într-o zi a rezolvat ecuații mai repede decât un coleg mai avansat. Pentru Vlad, reușita nu a fost doar viteza, ci curajul fetei de a se implica.
Într-o activitate, voluntarii au exersat împreună cu adolescenții rostirea cuvintelor „nu știu”. Fără rușine și fără teama de a fi certați, tinerii puteau să recunoască ce nu înțeleseseră și să ceară o explicație. Un asemenea exercițiu simplu poate schimba felul în care este trăită o lecție: întrebarea devine începutul învățării, nu motiv de jenă.
Încrederea crește când un adult revine și săptămâna următoare
Pentru unii adolescenți, temele nu sunt cea mai apăsătoare problemă dintr-o anumită duminică. Pot apărea griji legate de familie, oboseală sau dificultăți care fac greu de urmărit o lecție întreagă. Cătălina încearcă să adapteze întâlnirea: dacă un tânăr nu se simte în stare să lucreze două ore, pot face o oră și pot păstra un ritm mai potrivit pentru ziua respectivă.
Această flexibilitate nu înseamnă că orice întâlnire trebuie să se desfășoare fără reguli. Vlad descrie relația ca fiind relaxată, dar cu limite clare: voluntarul nu este nici profesorul care notează, nici un prieten de aceeași vârstă. Este un adult care ascultă, respectă cadrul și poate spune cu calm ce este posibil și ce nu.
Un adolescent poate testa limitele, poate face o glumă nepotrivită sau poate refuza exercițiile. Pentru voluntar, asemenea momente pot fi frustrante, mai ales când a pregătit materiale și spera ca întâlnirea să decurgă lin. O reacție utilă poate fi să rămână calm, să explice regula și să ofere o alternativă concretă: „Putem lua o pauză scurtă, apoi alegem împreună cu ce exercițiu începem”.
Încrederea se clădește și prin consecvență. Când un voluntar nu mai poate continua, explicațiile oferite copilului îl ajută să înțeleagă schimbarea, în loc să o trăiască drept o dispariție fără sens. Pentru adolescenții care au cunoscut relații instabile cu adulții, felul în care începe și se încheie o implicare poate avea greutate.
Orientarea școlară începe prin întrebarea „ce ți-ar plăcea?”
Pregătirea pentru Evaluarea Națională nu înseamnă doar acumularea de formule și comentarii. Pentru adolescenții de clasa a VIII-a, alegerea liceului poate părea la fel de dificilă ca examenul, mai ales când au auzit multă vreme că nu sunt în stare să reușească. Cătălina și ceilalți voluntari încearcă să discute despre interesele tinerilor și despre pașii care le-ar putea apropia de un domeniu dorit.
O adolescentă cu note foarte mici și un rezultat slab la simulare auzise în repetate rânduri că nu va ajunge la liceu. În întâlnirile cu voluntarii, a vorbit despre meseriile care o interesau și a spus că și-ar dori să lucreze ca asistentă într-un cabinet veterinar. După ce a intrat la un liceu tehnologic, a aflat că poate cerceta mai departe opțiunile legate de îngrijirea animalelor și de formarea necesară.
La 16 ani, nu avea nevoie să decidă definitiv ce va face tot restul vieții. Avea nevoie să știe că există pași concreți de explorat și că un rezultat școlar slab nu îi închide automat toate drumurile. Activitățile de orientare profesională și discuțiile despre liceu pot transforma o dorință vagă într-un plan pe care adolescentul îl poate verifica, schimba sau continua.
Astfel de conversații nu promit un parcurs fără obstacole. Ele pot însă reda tânărului locul de autor al propriilor alegeri. Cătălina spune că mulți copii au un potențial încă nedescoperit; uneori, primul pas este să fie întrebați ce își doresc, fără ca răspunsul lor să fie întâmpinat cu neîncredere.
Solidaritatea înseamnă și jocuri, ieșiri și timp împreună
Cătălina și Vlad organizează și activități care ies din ritmul meditațiilor. Au mers cu adolescenții la film, la circ sau la înghețată și au participat la jocuri și ateliere. Aceste experiențe nu înlocuiesc sprijinul școlar, ci creează alte ocazii de comunicare și colaborare.
Într-o ieșire la film, de pildă, conversația se poate muta firesc de la personaje la preferințe, apoi la muzică sau la planurile de weekend. Un adolescent care vorbește puțin în timpul unei lecții poate participa mai ușor într-un joc de echipă. Pentru voluntari, activitățile informale oferă ocazia să observe ce îi interesează pe tineri, fără presiunea unei note sau a unui răspuns corect.
În 2026, Asociația Ajungem Mari a lansat o campanie de recrutare pentru 1.000 de voluntari, cu scopul de a lucra cu peste 3.500 de copii și tineri din București și 29 de județe. Activitățile pot include recuperarea materiei, pregătire pentru examene, ateliere, jocuri, ieșiri culturale și, în funcție de vârstă și nevoi, mentorat ori orientare profesională.
Într-un peisaj în care știrile despre copii aflați în instituții pot fi prezentate prin prisma problemelor și a sancțiunilor, experiențele nu trebuie puse toate în aceeași categorie. Resurse despre centrele de detenție pentru minori din Suedia și despre copilăria într-un centru de detenție din Tichilești privesc contexte diferite de protecția socială. Tocmai de aceea, incluziunea socială cere să fie văzut fiecare copil în situația lui, nu redus la eticheta locului în care a crescut.
Ce presupune voluntariatul și cum poate începe cineva
Implicarea descrisă de asociație presupune aproximativ trei ore pe săptămână, pentru cel puțin opt luni. Timpul oferit poate însemna o întâlnire de pregătire, o activitate recreativă sau sprijin pentru o materie, în funcție de nevoile copilului și de programul voluntarului. Un angajament realist ajută mai mult decât promisiunea entuziastă de a face totul, urmată de o plecare bruscă.
Cătălina și Vlad au aflat din experiență că buna intenție este doar începutul. La început, Vlad a trebuit să-și reamintească matematica de gimnaziu, iar Cătălina să găsească moduri de a explica gramatica și literatura. Trainingul, dialogul cu organizația și disponibilitatea de a învăța au făcut parte din pregătirea lor.
Pentru cine se gândește să se implice, câteva repere pot ajuta la o decizie potrivită:
- 🕰️ Verificarea programului săptămânal, pentru a vedea dacă există timp constant pe durata mai multor luni.
- 👂 Disponibilitatea de a asculta adolescentul, inclusiv atunci când întâlnirea nu urmează planul pregătit.
- 📏 Acceptarea unor limite clare: voluntarul oferă sprijin, dar nu poate rezolva singur toate dificultățile copilului.
- 💬 Comunicarea schimbărilor către copil și coordonatori, mai ales dacă implicarea trebuie întreruptă.
- 🌱 Răbdarea de a observa pași mici, precum o întrebare pusă fără teamă sau revenirea la un exercițiu dificil.
În funcție de pregătire și de solicitările primite, asociația poate căuta voluntari pentru materii și vârste diferite, de la teme pentru clasele primare la pregătire pentru admiterea la facultate. O discuție cu organizația clarifică așteptările și ajută la potrivirea dintre nevoile elevului și disponibilitatea voluntarului. Solidaritatea devine concretă când timpul oferit se întâlnește cu nevoia reală a copilului.
Meditațiile și mentoratul: ce poate rămâne după examen
Rezultatele unei întâlniri nu se văd întotdeauna imediat într-o notă. Un elev poate înțelege mai bine o ecuație, dar poate avea nevoie de multe reveniri ca să o rezolve singur. Altul poate să nu recupereze toate lacunele până la examen, dar să înceapă să ceară ajutor în loc să renunțe înainte de a încerca.
Cătălina și Vlad au întâlnit adolescenți care au făcut progrese școlare și alții ale căror griji de acasă au rămas copleșitoare. Ei au înțeles că nu pot schimba singuri toate condițiile din viața unui copil. Pot însă să fie prezenți, să îl trateze cu respect și să îl ajute să identifice următorul pas posibil.
Mentoratul nu înseamnă să-i spui unui tânăr ce drum trebuie să urmeze. Poate însemna să îl ajuți să compare opțiuni, să caute informații despre un liceu sau să își formuleze întrebările pentru un adult care îl poate sprijini mai departe. Uneori, după o întâlnire grea, progresul este că adolescentul acceptă să revină duminica viitoare.
Povestea de viață a Cătălinei nu oferă o promisiune că experiențele similare vor avea același deznodământ. Ea arată, mai degrabă, cât poate conta întâlnirea dintre un copil care are nevoie de încurajare și un adult dispus să rămână alături de el, fără să-i dicteze cine să devină.
Trebuie să fiu profesor ca să devin voluntar?
Nu neapărat. Cătălina și Vlad nu aveau pregătire pedagogică atunci când au început. Trainingul, coordonarea și disponibilitatea de a învăța îi pot ajuta pe voluntari să se pregătească pentru activitățile potrivite.
Cât timp presupune voluntariatul la Ajungem Mari?
Campania din 2026 indică aproximativ trei ore pe săptămână, pentru cel puțin opt luni. Programul și activitățile se stabilesc în funcție de nevoile copiilor și de cadrul organizației.
Ce pot face dacă adolescentul nu vrea să lucreze la lecții?
O întâlnire dificilă nu înseamnă că sprijinul a eșuat. O conversație calmă, o pauză sau alegerea împreună a unui exercițiu mai accesibil pot fi piste utile, păstrând limitele stabilite.
Voluntarii ajută doar la pregătirea pentru Evaluarea Națională?
Nu. În funcție de solicitări, pot exista activități pentru mai multe clase și materii, sprijin la teme, ateliere, ieșiri, mentorat și orientare profesională pentru adolescenți.