Mirela Vaida vorbește despre creșterea copiilor într-un fel care se îndepărtează de presiunea performanței cu orice preț. Carla, Vladimir și Tudor merg la o școală de stat din comunitatea în care locuiește familia, iar prezentatoarea spune că preferă un mediu apropiat de casă, cu oameni care se cunosc și se ajută. Pentru ea, alegerea nu este o comparație între școala de stat și o școală privată, ci o decizie legată de valorile pe care vrea să le întâlnească cei mici zi de zi: normalitate, modestie și responsabilitate.
Mesajul ei despre educație fără presiune se vede și în felul în care privește notele și timpul liber. O calificativ mai mic nu devine o dramă, iar dacă într-o zi copiii preferă să se joace, spune că le lasă loc pentru asta. În spatele alegerii se află o idee familiară multor părinți: copilul are nevoie de reguli, dar și de timp în care să nu fie evaluat sau grăbit.
🟠 Pe scurt: familia a ales școala din comunitate; copiii nu primesc tratament special datorită notorietății mamei; notele nu sunt singura măsură a reușitei; joaca și timpul în familie rămân parte din programul copiilor; regulile privind ecranele sunt limitate, nu inexistente.
De ce a ales Mirela Vaida o școală de stat pentru copii
Pentru părinții care compară rezultatele, dotările, taxele și distanța până la școală, alegerea unui traseu educațional poate deveni obositoare. Mirela Vaida a explicat că, în cazul familiei sale, au contat apropierea de casă și viața comunității. Cei trei copii învață la o școală de stat dintr-un sat, într-un mediu pe care prezentatoarea îl descrie ca firesc și apropiat de viața de zi cu zi.
Asta nu înseamnă că există o soluție valabilă pentru toate familiile. O școală potrivită depinde de copil, de resursele familiei, de transport și de felul în care arată comunitatea. Pentru unii părinți, o școală privată poate răspunde unor nevoi concrete; pentru alții, instituția de stat din apropiere oferă un cadru potrivit. Comparația devine mai utilă când pornește de la nevoile reale ale copilului, nu doar de la prestigiul unei instituții.
În familia Vaida, școala din apropiere susține și ideea unei vieți obișnuite, în care copiii nu sunt separați de comunitate prin statutul public al mamei. Pentru un părinte care se simte prins între recomandări contradictorii, întrebarea poate fi simplificată: copilul se simte în siguranță, este văzut de adulții din jur și are un drum practic spre școală? Aceste repere pot ajuta la clarificarea alegerii, fără să transforme o decizie de familie într-un concurs.
Comunitatea școlii și sprijinul dintre părinți
Unul dintre aspectele pe care Mirela Vaida le apreciază este legătura dintre familiile din comunitate. Părinții locuiesc aproape unii de alții, se cunosc și se pot ajuta cu drumul copiilor atunci când apare o problemă de program. Uneori, un adult îi poate duce acasă pe copiii altcuiva, iar ajutorul se întoarce într-o altă zi. Nu este un aranjament perfect sau obligatoriu, ci un exemplu de sprijin practic care poate ușura după-amiezele aglomerate.
Se poate imagina o scenă simplă: un părinte rămâne blocat la serviciu, iar vecina care merge oricum spre școală îl ia și pe copilul său. Pentru copil, drumul se desfășoară într-un cadru cunoscut; pentru adult, presiunea de a ajunge în două locuri simultan scade puțin. În multe familii, asemenea gesturi nu rezolvă toate dificultățile, dar fac ca logistica zilnică să fie mai puțin solitară.
Desigur, apropierea dintre familii nu apare automat doar pentru că o școală se află într-un sat. Încrederea se construiește treptat, iar fiecare părinte poate păstra limitele cu care se simte confortabil. O conversație despre cine preia copilul, unde îl lasă și cum se anunță eventualele schimbări poate preveni neînțelegerile. Pentru Mirela Vaida, această rețea de ajutor pare să facă parte din normalitatea pe care dorește să o transmită copiilor.
În acest tip de comunitate, sprijinul nu înlocuiește rolul părinților sau al școlii; îl completează prin gesturi concrete și reciprocitate.
Notele copiilor: responsabilitate fără perfecționism
Mirela Vaida spune că nu așteaptă ca cei trei copii să vină mereu acasă cu rezultate maxime și că o notă mai mică nu trebuie să devină imediat o dramă. O asemenea reacție poate crea spațiu pentru o conversație mai utilă: ce a fost dificil, ce a înțeles copilul și dacă are nevoie de ajutor la o anumită materie. Nu înseamnă că rezultatele nu contează, ci că ele nu descriu singure valoarea sau caracterul unui copil.
Pentru un elev care ajunge acasă obosit și pune testul pe masă, un părinte poate simți îngrijorare ori dezamăgire. E firesc să apară emoții, mai ales când familia investește timp în teme și pregătiri. O pauză scurtă înainte de discuție poate ajuta adultul să răspundă cu curiozitate: „Ce ți s-a părut cel mai greu?” sau „Vrei să ne uităm împreună la exercițiul acesta?”. Astfel, copilul nu rămâne singur cu greșeala, dar nici nu primește mesajul că o notă îi definește viitorul.
În același timp, fiecare familie poate găsi propriul echilibru între susținere și responsabilitate. Dacă dificultatea se repetă, se poate discuta calm cu profesorul și se pot stabili pași mici, potriviți vârstei: zece minute de recapitulare, o întrebare adresată la clasă sau o temă împărțită în etape. Important este ca ajutorul să nu se transforme într-o verificare continuă care ocupă tot timpul de după școală.
Joaca liberă și ritmul propriu al copilăriei
Replica Mirelei Vaida despre o zi dedicată doar jocului surprinde o preocupare comună: trebuie fiecare oră să fie utilă, educativă sau organizată? Pentru mulți copii, joaca este o formă de explorare, relaționare și odihnă după cerințele școlii. Nu toate după-amiezile trebuie să conțină o activitate suplimentară, iar o zi mai lejeră poate fi potrivită atunci când copilul este obosit sau pur și simplu are nevoie de timp nestructurat.
Joacă liberă nu înseamnă lipsa oricăror limite. Un copil poate alege să construiască un oraș din cuburi, să inventeze un joc cu frații sau să petreacă puțin timp afară, în condiții potrivite familiei. Adultul rămâne aproape și stabilește regulile de siguranță, însă nu este nevoie să transforme fiecare moment într-o lecție. Uneori, o cutie de carton și câteva perne țin copiii ocupați mai mult decât un program atent pregătit.
Poate fi dificil să accepți jocul când chiuveta e plină, cina nu este gata, iar temele încă așteaptă. Această tensiune este reală, mai ales pentru părinții care ajung târziu acasă. O variantă flexibilă ar putea fi stabilirea unei perioade scurte de joacă înainte de teme sau alegerea împreună a ordinii activităților. Ce funcționează pentru un copil foarte activ poate să nu fie potrivit pentru unul care are nevoie de liniște; temperamentul și energia de la o zi la alta contează.
- 🎲 Lăsați la îndemână câteva jocuri simple, fără să fie nevoie să pregătiți mereu o activitate nouă.
- 🌿 Când vremea și contextul permit, o plimbare sau joaca afară poate deveni o pauză plăcută după ore.
- 🗣️ O întrebare precum „Ai nevoie de puțin timp înainte să începem temele?” poate deschide dialogul fără presiune.
O copilărie echilibrată nu se măsoară prin numărul activităților bifate, ci și prin momentele în care copilul poate alege ce face.
Programul copiilor și echilibrul dintre școală și familie
În viața Mirelei Vaida, zilele includ emisiunea „Acces Direct”, activitatea artistică la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” și responsabilitățile familiei. Ea a povestit că dimineața pregătește pachețelele și îi duce pe copii la școală, iar serile pot include un ritual de apropiere înainte de culcare, chiar și după o zi de lucru lungă. În spatele programului se află efortul obișnuit al multor părinți: să păstreze legătura cu cei mici printre drumuri, sarcini și ore schimbătoare.
Echilibrul familie-școală nu cere ca fiecare zi să decurgă fără întârzieri. Uneori, cina e simplă, ghiozdanul se pregătește în grabă, iar povestea de seară devine o discuție scurtă despre zi. Un ritual nu trebuie să fie elaborat ca să conteze: câteva minute de atenție fără telefon sau o întrebare sinceră pot ajuta copilul să simtă că există loc pentru el, chiar și într-o casă ocupată.
Programul copiilor poate fi privit ca un cadru adaptabil, nu ca o listă care trebuie executată perfect. O familie poate stabili repere pentru teme, odihnă și somn, apoi să lase loc schimbărilor când cineva este obosit sau apare ceva neprevăzut. Pentru unii copii, rutina oferă predictibilitate; pentru alții, prea multe activități consecutive pot face ziua apăsătoare. O verificare simplă la începutul săptămânii — ce este obligatoriu și unde există spațiu liber — poate face planul mai realist.
Fără privilegii la școală: cum gestionează notorietatea mamei
Mirela Vaida a spus că nu își dorește ca notorietatea ei să le ofere copiilor avantaje în relația cu profesorii sau la ședințele cu părinții. Ea și soțul său participă ca părinți, iar copiii sunt tratați ca ceilalți elevi. Pentru familie, alegerea unei școli de stat susține această normalitate: copiii fac parte dintr-un colectiv în care mama lor cunoscută nu ar trebui să devină un motiv de diferențiere.
Există însă și o latură mai complicată. Copiii unei persoane publice pot simți că greșelile lor sunt observate sau comentate mai repede. Prezentatoarea le-a explicat că un comportament nepotrivit poate fi pus și în legătură cu educația primită acasă. Mesajul poate fi tradus pentru orice familie astfel: fiecare copil răspunde pentru felul în care se poartă, dar greșeala poate deveni un prilej de reparare, nu o etichetă permanentă.
Un părinte poate spune, de pildă: „Ce ai spus a rănit colegul; cum ai putea îndrepta situația?”. Formularea păstrează limita și îl ajută pe copil să vadă efectul faptelor sale. O astfel de comunicare nu promite că fiecare conflict va dispărea imediat, însă poate susține responsabilitatea fără umilire. În cazul familiei Vaida, lecția despre modestie și respect se leagă de ideea că faima adultului nu trebuie să devină un privilegiu pentru copil.
Acasă, copiii știu că mama apare la televizor, dar emisiunile sale nu sunt prezentate ca activități destinate lor. Distincția dintre viața profesională a părintelui și viața copilului poate ajuta la păstrarea unor roluri firești.
Reguli pentru ecrane, dar și momente de apropiere
În familia Vaida, tehnologia nu este nici complet interzisă, nici lăsată fără limite. Copiii se pot juca pe PlayStation, însă nu au telefoane la dispoziție în mod obișnuit. Carla, cea mai mare dintre frați, primește telefonul când pleacă într-o excursie și părinții au nevoie să poată lua legătura cu ea. Acest exemplu arată o regulă legată de context, nu o soluție universală pentru toate vârstele.
Limite consecvente pot însemna ca părinții să explice când este permis ecranul și ce se întâmplă după ce timpul stabilit s-a încheiat. Pentru un copil, schimbarea de la joc la teme poate fi frustrantă; un avertisment blând — „Mai ai zece minute, apoi strângem” — îi poate oferi timp să se pregătească. Dacă regula se schimbă în funcție de zi, o conversație despre excepții poate fi mai ușor de înțeles decât o interdicție bruscă.
Într-o seară aglomerată, un joc pe consolă poate deveni o pauză pentru copii și un răgaz pentru adult. Nu este nevoie ca părintele să se simtă vinovat pentru fiecare moment petrecut în fața unui ecran; contează imaginea de ansamblu, inclusiv somnul, mișcarea, școala și timpul împreună. Ritualul de culcare descris de Mirela Vaida sugerează că apropierea poate exista chiar și într-un program încărcat, printr-un gest repetat și familiar.
| Moment sau nevoie | O variantă flexibilă | Ce poate transmite |
|---|---|---|
| 📱 Telefonul la excursie | Acces acordat când este necesară comunicarea cu părinții | Tehnologia poate servi unei nevoi concrete |
| 🎮 Jocurile video | Un interval stabilit împreună, adaptat zilei | Distracția poate coexista cu alte responsabilități |
| 🌙 Înainte de somn | Câteva minute de conversație sau apropiere | Legătura rămâne prezentă chiar și după o zi aglomerată |
Ce pot adapta părinții din modelul de creștere al Mirelei Vaida
Experiența unei familii cunoscute nu trebuie copiată punct cu punct. Un părinte poate locui într-un oraș mare, poate avea alt program de lucru sau poate considera că o altă școală răspunde mai bine nevoilor copilului. Valoarea exemplului Mirelei Vaida stă mai ales în întrebările pe care le deschide: câtă presiune vine din așteptările adulților, cât timp rămâne pentru joacă și cum poate copilul să învețe responsabilitatea fără să creadă că trebuie să fie perfect?
Perspectiva asupra parentingului poate fi influențată și de propria copilărie. Mirela Vaida a povestit că a crescut într-un mediu riguros și că nu dorește să reproducă toate limitele pe care le-a trăit. Pentru unii părinți, această reflecție poate fi familiară: regulile primite în copilărie pot reveni automat în momentele de stres. O pauză și întrebarea „Această regulă răspunde situației de acum sau doar repetă un obicei vechi?” pot ajuta la alegerea unei reacții mai potrivite familiei actuale.
Un fir simplu poate uni alegerile de zi cu zi: copilul are nevoie de limite, dar și de libertatea de a explora, de a se odihni și de a greși. Ritmul propriu al fiecăruia poate arăta diferit, inclusiv între frați. Într-o casă, unul poate avea nevoie de ajutor la teme, iar altul de o oră de joacă; a-i trata echitabil nu înseamnă întotdeauna a le oferi exact același lucru.
Un pas mic și realist ar putea fi ca părintele să aleagă o singură după-amiază mai puțin încărcată sau să discute cu copilul despre ce activitate îi face plăcere. O asemenea ajustare nu schimbă toate constrângerile, dar poate face loc unei copilării trăite, nu doar planificate.
La ce școală merg copiii Mirelei Vaida?
Carla, Vladimir și Tudor urmează cursurile unei școli de stat din comunitatea în care locuiește familia. Mirela Vaida spune că apreciază apropierea și legăturile dintre părinți și copii.
Mirela Vaida le cere copiilor numai note mari?
Nu. Ea a spus că nu așteaptă doar rezultate maxime și că o notă mai mică nu trebuie transformată într-o dramă. Părinții pot discuta despre dificultăți fără să reducă valoarea copilului la un calificativ.
Copiii Mirelei Vaida au telefoane?
Potrivit declarațiilor sale, copiii nu au telefoane la dispoziție în mod obișnuit. Fiica cea mare primește telefonul în anumite situații, precum o excursie, când părinții au nevoie să țină legătura cu ea.
Este greșit să aleg o școală privată pentru copilul meu?
Nu. Alegerea depinde de nevoile copilului, de resursele familiei și de opțiunile disponibile. Exemplul Mirelei Vaida descrie o decizie potrivită familiei sale, nu o regulă care trebuie urmată de toți părinții.
Cât timp liber ar trebui să aibă un copil după școală?
Nu există un program identic pentru toți. Vârsta, energia copilului, temele și rutina familiei contează; un interval de joacă sau odihnă poate fi adaptat de la o zi la alta, fără ca fiecare după-amiază să fie complet organizată.